Renato zero in 1995
posted by cosmin cozma @ 10:13 AM
0 Comments
Sunday, September 11, 2011
Friday, January 08, 2010
Metoda usoara pentru invatare unei limbi straine timp de 3 luni
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
http://www.scn.org/mpfc/aural-ru.htm
O METODĂ AUDITIVĂ PENTRU ÎNVĂŢAREA
ORALĂ A UNEI LIMBI STRĂINE
de Phil Bartle, Dr.
traducere de Alina Balagiu
Ati fost vreodată trimis într-o comunitate a cărei limbă să nu o vorbiţi?
1. Hotărâţi-vă să învăţaţi:
Primul lucru care trebuie făcut este să vă hotărâţi dacă vreţi să folosiţi această metodă, apoi să urmaţi tehnica de învăţare timp de trei luni. Metoda nu este una dificilă, de fapt este uimitor de simplă, dar necesită consecvenţă şi hotărâre pentru a o urma până la capăt.
Citiţi însemnările următoare şi hotărâţi-vă dacă doriţi să folosiţi metoda. Decizia este a dumneavoastră, deci puteţi alege.
2. Staţi deoparte timp de trei luni:
Perioada optimă este de nouăzeci de zile fără întrerupere. Trebuie doar să folosiţi între cinci şi cincisprezece minute pe zi, de preferinţă divizate în două sau trei perioade de câte două până la patru minute fiecare. Utilizând această metodă nu veţi pierde mult din timpul dumneavoastră de muncă sau de relaxare.
3. Scopul este fluenţa:
Această metodă vă va ajuta să aveţi fluenţă în limba respectivă. “Fluenţa” se referă la faptul că veţi fi capabil să gândiţi şi să acţionaţi în limba respectivă. Nu înseamnă că veţi avea un vocabular bogat la început, dar vă va oferi instrumentele necesare pentru a vă construi vocabularul din interiorul limbii, aşa cum aţi făcut (şi cum încă faceţi) în limba maternă.
4. Folosiţi modalităţi de învăţare care există deja în creierul dumneavoastră:
Deşi nu mai sunteţi copil (vârsta la care eraţi când aţi învăţat să vorbiţi), puteţi profita de modalităţile de învăţare care au funcţionat când aţi învăţat limba maternă, prin folosirea câtorva trucuri psihologice şi propria imaginaţie în avantajul dumneavoastră. Trucul psihologic evidenţiat de această metodă este “să înveţi să vorbeşti aşa cum învaţă un copil”.
5. Amintiţi-vă învăţarea limbii materne:
Cum vă poate avantaja acum modul de a învăţa să vorbiţi folosit când eraţi copil?
Modul în care aţi învăţat să vorbiţi a fost diferit din multe puncte de vedere de modul în care aţi învăţat a doua limbă, mai ales dacă aceasta a fost învăţată la şcoală. Creierul şi sistemul nostru nervos sunt bine structurate pentru învăţarea primei limbi într-un anume mod. Pare ciudat să învăţăm o limbă străină fără a ne folosi de structurile de învăţare existente cănd am învăţat prima dată să vorbim.
Examinaţi fiecare element al modului în care aţi învăţat a doua limbă în şcoală. Cât s-a folosit la fiecare element modul de a învăţa să vorbeşti? Aţi învăţat să scrieţi înainte de a învăţa să spuneţi cuvinte? Aţi acumulat un vocabular bogat la început? V-aţi făcut griji în legătură cu cât de bine pronunţaţi fiecare cuvânt înainte de a-l folosi pentru a obţine ceea ce doreaţi? Memoraţi sensurile cuvintelor de care nu aveaţi nevoie sau pe care nu le foloseaţi? Învăţaţi regulile gramaticale înainte de a folosi regulile? Nu.
Cât de neplacut şi plictisitor a fost modul de a învăţa a doua limbă în şcoală? V-ar fi plăcut să învăţaţi o limbă străină fără: manuale, citit, scris, reguli gramaticale, teste şi învăţarea pe de rost a unor liste lungi? Această metodă ar putea fi răspunsul dorinţelor dumneavoastră.
6. Imitarea începuturilor:
Nu vă puteţi întoarce înapoi în timp şi nu veţi mai avea niciodată un an sau doi, astfel încât nu veţi putea să copiaţi exact modul în care aţi învăţat să vorbiţi. Chiar dacă nu puteţi copia, puteţi imita. Această metodă vă permite să vă folosiţi de dovada psihologică ce indică faptul că orice experienţă trăită este stocată inconştient undeva în creierul nostru. Uneori ne putem aminti experienţa doar prin hipnoză. Ceea ce dorim să ne amintim sunt metodele interne de învăţare pe care le-am folosit când am învăţat să vorbim pentru prima dată.
7. O metodă psihologică:
Această metodă foloseşte modalităţile de învăţare existente în creier în momentul când am învăţat să vorbim şi le readuce în uz pentru a ne ajuta să învăţăm o altă limbă. Această capacitate de învăţare are ca bază psihologică structura noastră genetică, dezvoltată în milioane de ani de selecţie care au dus spre un primat cu capacitatea de a dezvolta o limbă.
8. Sunt lucruri de care să vă dezvăţaţi:
S-ar putea să vă surprindă să descoperiţi faptul că atunci când aţi învăţat să vorbiţi, învăţaţi de fapt ce să nu spuneţi, în aceeaşi măsură în care învăţaţi ce să spuneţi. Când persoanele din jur răspundeau pozitiv la unele sunete pe care le produceaţi şi la altele nu, sunetele acceptabile erau consolidate în minte. Aţi învăţat ce să nu spuneţi. Dintre toate zgomotele întâmplătoare sau experimentale pe care le-aţi produs când eraţi copil, aţi învăţat că anumite sunete nu erau acceptabile, sau probabil, erau nefolositoare. Acum, când sunteţi pe punctual de a învăţa o limbă străină, veţi învăţa să spuneţi lucruri, sau să produceţi zgomote pe care, înainte învăţaseţi să nu le spuneţi, sau să nu le faceţi.
Pentru început, vă va fi de folos să recunoaşteţi că va trebui să uitaţi de anumite interdicţii (faţă de anumite sunete) pe care vi le-aţi impus înainte. Acest fenomen este asemănător cu şanţurile şi marginile unui disc. Una formează reversul celeilalte, iar mişcarea acului care urmează mişcările discului este o mişcare de răspuns faţă de aceste urcuşuri şi coborâşuri. Din moment ce aţi învăţat ce sunete să nu spuneţi când aţi învăţat să vorbiţi, pentru a învăţa o limbă străină, va trebui să învăţaţi să produceţi sunetele pe care mai de mult aţi învăţat că nu ar trebui să le produceţi.
9. Pronunţia; începeţi ca un copil mic:
Pentru a începe să învăţaţi cum să vă dezvăţaţi de sunetele care nu trebuiau spuse, produceţi tot felul de sunete la întâmplare. Includeţi printre aceste sunete pe acelea care credeţi că sunt nepoliticoase, vulgare, ciudate sau neplăcute (inclusiv râgâieli, pocnete, şuierături, chiţăieli şi grohăieli sau mormăieli).
10. Folosiţi duşul:
Când începeţi acest exerciţiu, se poate să vă simţiţi stânjeniţi. Nu este surprinzător, deoarece veţi fi antrenaţi într-un comportament, despre care aţi învăţat (în mod inconştient sau intuitiv când eraţi copil) că este un comportament inacceptabil. Soluţia acestei probleme este, pentru început, să exersaţi singur (de exemplu la duş sau într-o călătorie solitară), până când vă veţi permite să scoateţi aceste sunete care să poată fi auzite şi de alte persoane.
11. Funcţia sociolingvistică a râsului:
Când veţi produce aceste sunete, se poate să vă vină să râdeţi sau să chicotiţi. Acesta este un indicator important. Sociologii au descoperit că râsul este un comportament care reduce tensiunea socială. Râsul sau chicotitul sunt modalităţi de a reduce jena. Este în acelaşi timp şi un indicator sociologic ce exprimă jena dumneavoastră.
12. Deveniţi indiferent la sunetele ciudate pe care le scoateţi:
Exersaţi singur până când nu mai simţiţi nevoia să râdeţi. Exersaţi apoi cu un prieten apropiat şi de încredere până când nu mai simţiţi nevoia să chicotiţi. În cele din urmă, puteţi încerca acelaşi lucru cu o cunoştinţă sau un coleg, care nu vă e prieten sau apropiat. Se poate să doriţi să explicaţi motivul pentru care scoateţi acele sunete, deoarece prietenul s-ar putea să fie surprins de faptul că ceea ce produceţi sunt sunete fără sens. Obiectivul dumneavoastră este să fiţi capabil să produceţi sunete ciudate fără să vă simţiţi stânjenit.
Poate părea surprinzător să descoperiţi că, dacă sunteţi capabil din punct de vedere fizic să vorbiţi orice limbă, sunteţi capabil să produceţi toate sunetele din orice limbă.
Orice oprelişte, în ceea ce priveşte pronunţia, pe care credeţi că o întâmpinaţi, este una psihologică şi nu una fiziologică. Deci, ar trebui să acordaţi atenţie psihologiei învăţării unei limbi, aşa cum face această metodă./p>
13. Nu vă propuneţi să acumulaţi un vocabular foarte bogat:
Amintiţi-vă că fluenţa nu implică nivelul de înţelegere şi uşurinţa de a vorbi pe care le aveţi acum în limba maternă. Fluenţa înseamnă capacitatea de a opera, comunica sau interacţiona din punct de vedere social într-o limbă. Scopul dumneavoastră ar trebui să fie, la sfârşitul celor trei luni, un vocabular de numai trei sute de cuvinte, dar cuvinte pe care să le puteţi folosi în conversaţii zilnice pentru a obţine ceea ce doriţi şi a vă face înţeleşi. Vă doriţi fluenţă funcţională, nu un vocabular vast dar nefolositor.
14. Maxim cinci, minim un cuvânt pe zi:
Stabiliţi-vă ca ţel să învăţaţi cel puţin un cuvânt pe zi timp de nouăzeci de zile. Nu trebuie să pierdeţi nici o singură zi. Deoarece trebuie să acordaţi minim cinci minute pe zi pentru învăţarea unei limbi noi, efortul nu este prea mare. Singura grijă este de a nu uita care este ţelul şi a lăsa să treacă o zi fără a învăţa un cuvânt nou.
Trebuie să învăţaţi cel mult cinci cuvinte pe zi. Se poate să fiţi tentaţi la început să învăţaţi liste mai lungi de cuvinte, dar e bine să nu vă grăbiţi. Pe măsură ce trec cele trei luni, se poate să nu mai fiţi atât de nerăbdător; acelea sunt momentele în care trebuie să vă asiguraţi că învăţaţi cel puţin un cuvânt în fiecare zi.
15. Alegeţi vocabularul pe care să-l folosiţi în mod curent:
Când aţi învăţat să vorbiţi, cuvintele pe care le-aţi învăţat au fost cele vitale; le-aţi învăţat cu scopul de a le folosi, nu doar să existe în memorie.
În fiecare zi alegeţi să învăţaţi un cuvânt în funcţie de ceea ce faceţi în momentul respectiv. De exemplu, poate să vă fie sete; atunci ţelul este să învăţaţi cuvintele “Vreau apă.” Ceea ce înseamnă două cuvinte. Puteţi ajunge la maxim cinci cuvinte pe zi aflând cum se spune “Daţi-mi apă”. Ziua următoare se poate să fiţi la masă şi să aveţi nevoie de sare. Bine! Deja ştiţi cinci cuvinte: "daţi, îmi, vreau, apă, eu". Folosiţi cuvintele pe care le ştiţi şi învăţaţi cum se spune “Vreau sare” şi “Daţi-mi sare”.
Aminiţi-vă că în a doua zi aţi învăţat un cuvânt, dar l-aţi învăţat în context pentru a-l folosi cu cuvintele pe care le ştiţi deja.
Repetaţi cuvintele şi expresiile pe care le-aţi învăţat în ziua precedentă. Nu le uitaţi. Păstraţi în permenenţă în minte ţelul fluenţei când selectaţi fiecare cuvânt nou; învăţaţi cum să-l folosiţi separat şi în context.
16. Vocabularul zilnic de bază:
Ceea ce este denumit în mod greşit “vocabular minimal” este o listă de două sute până la trei sute de cuvinte, care formează optzeci până la nouăzeci la sută din conversaţia zilnică, excluzând toate cuvintele profesionale şi de specialitate, care nu sunt folosite de toată lumea. Daca veţi continua să alegeţi cuvintele în acest mod (existenţial) în fiecare zi, la sfârşitul celor trei luni veţi fi aproape de vocabularul necesar conversaţional al acelei limbi.
17. Maxim 15, minim 5 minute zilnic:
Dintr-o oră de învăţat intens la o materie, nouăzeci la sută din energia consumată pentru concentrare este condensată în primele cinci minute. Dacă vreţi să eficientizaţi durata şi propria capacitate de învăţare, petreceţi doar acele cinci minute pentru învăţarea limbii respective într-o zi.
Puteţi face acelaşi lucru o a doua perioadă şi uneori chiar a treia perioadă în aceeaşi zi, dacă simţiţi nevoia. Nu este nevoie să recurgeţi decât la o perioadă de învăţare zilnic, iar aceasta trebuie să fie de cel puţin cinci minute pe zi.
18. Nu folosiţi cărţi să citiţi sau să notaţi:
Nu uitaţi cum aţi învăţat să vorbiţi. Nu aţi început cu o carte. Nu ştiaţi să citiţi sau să scrieţi, aşa că nu aţi folosit aceste mijloace pentru a învăţa să vorbiţi. Nu aveţi nevoie de ele dacă vreţi să aveţi fluenţă într-o altă limbă. În primele trei luni, cititul şi scrisul vor fi considerate o piedică în ceea ce priveşte fluenţa.
Nu vă notaţi cuvintele noi pe care le învăţaţi. Trebuie să vă concentraţi să le stocaţi în creier, nu pe hârtie. Procesul este asemănător cu cel folosit când învăţăm cum să împărţim şi să înmulţim, înainte de a deveni dependenţi de calculator pentru ajutor. Scrierea cuvintelor pe care le învăţaţi, în cazul acestei metode, reduce din capacitatea de cunoaştere şi folosire a lor.
Cea mai bună strategie este să aşteptaţi trei luni înainte de a citi sau scrie în noua limbă. În acel moment veţi putea descoperi câteva aspecte plăcute şi amuzante, ca în română când aţi învăţat să scrieţi şi aţi descoperit că “întronoapte” se scrie de fapt “într-o noapte”. Aceste aspecte nu vă vor împiedica să atingeţi fluenţa în primele trei luni.
19. Nu învăţaţi reguli gramaticale; simţiţi-le:
Când aţi învăţat cum să vorbiţi (la vârsta de 1-2 ani), aţi învăţat că este corect să spui “eu merg” şi “el merge”. Prin încercări şi greşeli repetate (fiind corectat de adulţi), aţi învăţat că nu este corect să spui “el merg”. Nu aţi învăţat regulile gramaticale în mod organizat, dar aţi fost corectaţi până când le-aţi învăţat.
Mulţi ani mai târziu aţi învăţat regulile gramaticale care ne spun cum se conjugă verbul “a merge”. În cadrul acestei metode, scopul este să vă amintiţi acel sentiment şi să îl utilizaţi în mod pozitiv pentru învăţarea unei limbi străine.
Pe măsură ce învăţaţi fiecare cuvânt, în fiecare zi, trebuie să folosiţi cuvântul în cât mai multe contexte posibil. Astfel, veţi începe să învăţaţi gramatica în mod inconştient. Vă vom explica în continuare cum să faceţi acest lucru, stabilindu-vă perioade de conversaţie în care vă puteţi imagina că “sunteţi corectaţi de părinţi”.
Scopul dumneavoastră este să învăţaţi cum sună bine. Ce “sună bine” va fi corect din punct de vedere gramatical.
20. Nu uitaţi că tonalitatea are şi ea un sens:
În limbile europene, expresia “Unde te DUCI?” are un sens diferit faţă de “UNDE te duci?” (Am folosit majuscule pentru a indica accentul în propoziţie). În limbile europene folosim tonalitatea pentru a accentua anumite cuvinte care dau sensul propoziţiei.
În limba Akan, prin comparaţie, vocabularul se schimbă dacă se schimbă tonalitatea. "WO ko," înseamnă "tu mergi", în timp ce "wo KO", înseamnă "el merge". Tonalitatea în limba Akan modifică vocabularul. Orice limbă alegeţi să învăţaţi prin această metodă, fiţi atenţi la folosirea tonalităţii şi fiţi pregătiţi să descoperiţi că tonalitatea este utilizată diferit faţă de limba maternă.
21. Utilizaţi în multe moduri vocabularul limitat pe care îl posedaţi:
Deşi nu veţi învăţa în mod conştient regulile gramaticale, încercaţi să înţelegeţi în ce mod variază un cuvânt în diferite contexte, ca de exemplu în română, “merg” se schimbă în “merge” când este folosit împreună cu “el”. Scopul este să folosiţi gramatica; învăţaţi ceea ce sună bine; nu învăţaţi regulile gramaticale.
22. Găsiţi între trei şi cinci persoane ca surse de informaţii/profesori:
În drumurile zilnice, vă veţi întâlni cu unii oameni aproape în fiecare zi, sau la câteva zile. Aceştia pot fi acasă, la şcoală, la muncă, sau acolo unde mergeţi. Pe măsură ce îi cunoaşteţi şi vă împrieteniţi, întrebaţi dacă cineva ar dori să vă fie profesor pentru însuşirea limbii. Veţi vedea că majoritatea oamenilor ar fi încântaţi, mai ales când vor afla că nu vor pierde prea mult timp cu acest ajutor.
23. Pregătiţi-vă sursa de informaţii/profesorul:
Nu uitaţi că cei care ar dori să vă ajute vă sunt egali sau subordonaţi din punct de vedere social (un chelner sau un bucătar ar fi o alegere potrivită, dacă limba respectivă este limba lor maternă). Le va fi greu să vă trateze ca pe un copil, aşa că nu îi lăsaţi să creadă că vor face acest lucru. Nu trebuie să le spuneţi ce credeţi; trebuie să le daţi instrucţiuni simple în legătură cu modul în care doriţi să fiţi ajutat.
Spuneţi-i informatorului/profesorului ca vreţi să vă înveţe un singur cuvânt pe zi. Va trebui să insistaţi în legătură cu acest fapt la început, cu unii, care vor dori să vă înveţe o listă lungă de cuvinte în prima zi.
24. Lăsaţi-i să aibă ultimul cuvânt:
Secretul metodei este să vă antrenaţi informatorul/profesorul să aibă ultimul cuvânt. Ei trebuie să repete fiecare cuvânt nou pe care îl învăţaţi. Să-i lăsaţi să aibă ultimul cuvânt necesită disciplină.
Când învăţaţi un cuvânt, puteţi să fiţi tentaţi să repetaţi cuvântul după informator/profesor. Încercaţi să evitaţi acest mod de învăţare şi rugaţi informatorii/profesorii să spună întotdeauna cuvântul (sau propoziţia când se va ajunge la ea) după ce o spuneţi dumneavoastră. S-ar putea să îi ia ceva timp fiecărui informator/profesor până să înceapă să exerseze regulile de bază de care aveţi nevoie.
25. Apare o stare de confort dacă aveţi ultimul cuvânt:
Faptul că informatorul/profesorul spune un cuvânt după dumneavoastră dă o stare de discomfort. Poate să nu fie evident la început, dar veţi dori să spuneţi cuvântul după informator/profesor. Dacă sunteţi ultimul care spune cuvântul, veţi simţi o stare de confort mental şi va exista un sentiment de încheiere şi completare.
Starea de satisfacţie este un impediment în învăţarea unui cuvânt; evitaţi-o. Această metodă se bazează pe starea de discomfort pe care o simţiţi când nu puteţi spune ultimul un cuvânt.
26. Asiguraţi-vă că informatorul/profesorul nu se simte stânjent din punct de vedere social:
Asiguraţi-vă că informatorul/profesorul nu bănuieşte acest lucru, dar imaginaţi-vă, atunci când cuvântul sau propoziţia sunt repetate după dumneavoastră, că sunteţi un copil care este corectat de o persoană matură (părinte, soră, vecin, oricine se întâmpla să fie în jur când aţi învăţat să vorbiţi). Sunteţi corectat, dar nu vă doriţi ca informatorul/profesorul să se simtă stânjenit corectându-vă, deoarece el sau ea nu ar vrea să vă “facă de râs” corectându-vă.
Tot ceea ce informatorul/profesorul trebuie să ştie este că vreţi ca propoziţia sau cuvântul să fie repetate după ce le spuneţi dumneavoastră. Ceea ce se petrece în mintea dumneavoastră nu este problema lor. Aceasta este o metodă psihologică de învăţare a unei limbi străine, deci ceea ce se petrece în mintea dumneavoastră este parte integrantă a metodei.
27. Folosiţi-vă de râs pentru a vă încuraja:
Râsul este un alt element, care la început va fi o problemă, dar pe care îl puteţi folosi în favoarea dumneavoastră. De multe ori oamenii vor începe să râdă când veţi începe să vorbiţi în limba lor. Aţi fost educat în spiritul fricii faţă de râs, care ar putea fi considerat un semn de dispreţ, iar dumneavoastră nu aţi vrea să fiţi subiectul glumelor celor din jur. Nu vă obligă nimeni să gândiţi aşa.
Când eraţi mici, oamenii care vă iubeau râdeau pentru că erau încântaţi de tot ceea ce încercaţi să faceţi. În multe culturi, râsul pe care îl auziţi când încercaţi să vorbiţi exprimă bucurie, nu dispreţ.
28. Puteţi interpreta râsul aşa cum vreţi:
Din moment ce nu sunteţi obligat să credeţi că oamenii râd de dumneavoastră când vorbiţi, spuneţi-vă (deoarece enunţurile pozitive cresc respectul faţă de propria persoană) că râsul pe care îl auziţi este al unei persoane care vă iubeşte şi este fericită că încercaţi să învăţaţi limba pe care o vorbeşte.
La început se poate să nu credeţi când încercaţi să vă convingeţi că râsul înseamnă încurajare. Nu contează, continuaţi să vă convingeţi; va deveni realitate pe măsură ce vă repetaţi acest lucru.
29. Când uitaţi să învăţaţi un cuvânt pe zi:
Ce faceţi dacă într-o zi vă daţi seama că ziua de ieri a trecut şi nu aţi învăţat nici măcar un cuvânt nou?
Această metodă produce o uşoară depresie emoţională. Când eşti adult, este dificil să fii corectat în fiecare zi, chiar dacă cei care te ajută nu ştiu că vă simţiţi corectat.
Ca în cazul oricăror lucruri pe care le începeţi, nu uitaţi: “Lucrurile se fac treptat”. Nu puteţi aduce înapoi ziua de ieri. Consolaţi-vă cu faptul că trăiţi această zi şi că puteţi învăţa un singur cuvânt, doar pentru astăzi.
30. Starea dumneavoastră emoţională este o parte importantă a acestei metode:
Pe parcursul unei zile normale, emoţiile cresc şi descresc. Pe durata învăţării prin această metodă, media emoţiilor poate fi undeva sub linia confortului. Amintiţi-vă că v-aţi impus situaţia în care să fiţi în permenenţă corectat iar subconştientul poate fi deprimat din cauza acestui proces. Faptul că uitaţi să învăţaţi un cuvânt pe zi este modalitatea în care inconştientul încearcă să facă faţă acestei stări de uşor disconfort, care este parte integrantă a acestei metode.
Când descoperiţi că ieri aţi uitat să învăţaţi un cuvânt, veţi şti că metoda funcţionează. Învăţaţi de la cei care sunt recuperaţi prin programul Alcoolicii Anonimi: nu vă puteţi întoarce să schimbaţi ziua de ieri, dar începeţi astăzi, învăţaţi un cuvânt nou.
31. Ce faceţi după cele trei luni?
Cele trei luni, pe care vi le-aţi impus pentru a încerca această metodă, vor trece mai repede decât v-aţi fi aşteptat. La sfârşitul lor veţi avea fluenţă, veţi fi învăţat o metodă prin care vă puteţi îmbunătăţi fluenţa şi capacitatea de a încerca să vă îmbogăţiţi vocabularul vorbind limba respectivă. Veţi descoperi chiar că o parte din visele dumneavoastră sunt în noua limbă.
Ce faceţi după cele trei luni? Probabil veţi dori să continuaţi în acelaşi mod şi să vă îmbogăţiţi treptat vocabularul, sau s-ar putea să fiţi pregătiţi să încercaţi să citiţi şi să scrieţi cuvintele pe care le ştiţi deja.
Depinde doar de dumneavoastră.
Tuum est.
http://www.scn.org/mpfc/aural-ru.htm
O METODĂ AUDITIVĂ PENTRU ÎNVĂŢAREA
ORALĂ A UNEI LIMBI STRĂINE
de Phil Bartle, Dr.
traducere de Alina Balagiu
Ati fost vreodată trimis într-o comunitate a cărei limbă să nu o vorbiţi?
1. Hotărâţi-vă să învăţaţi:
Primul lucru care trebuie făcut este să vă hotărâţi dacă vreţi să folosiţi această metodă, apoi să urmaţi tehnica de învăţare timp de trei luni. Metoda nu este una dificilă, de fapt este uimitor de simplă, dar necesită consecvenţă şi hotărâre pentru a o urma până la capăt.
Citiţi însemnările următoare şi hotărâţi-vă dacă doriţi să folosiţi metoda. Decizia este a dumneavoastră, deci puteţi alege.
2. Staţi deoparte timp de trei luni:
Perioada optimă este de nouăzeci de zile fără întrerupere. Trebuie doar să folosiţi între cinci şi cincisprezece minute pe zi, de preferinţă divizate în două sau trei perioade de câte două până la patru minute fiecare. Utilizând această metodă nu veţi pierde mult din timpul dumneavoastră de muncă sau de relaxare.
3. Scopul este fluenţa:
Această metodă vă va ajuta să aveţi fluenţă în limba respectivă. “Fluenţa” se referă la faptul că veţi fi capabil să gândiţi şi să acţionaţi în limba respectivă. Nu înseamnă că veţi avea un vocabular bogat la început, dar vă va oferi instrumentele necesare pentru a vă construi vocabularul din interiorul limbii, aşa cum aţi făcut (şi cum încă faceţi) în limba maternă.
4. Folosiţi modalităţi de învăţare care există deja în creierul dumneavoastră:
Deşi nu mai sunteţi copil (vârsta la care eraţi când aţi învăţat să vorbiţi), puteţi profita de modalităţile de învăţare care au funcţionat când aţi învăţat limba maternă, prin folosirea câtorva trucuri psihologice şi propria imaginaţie în avantajul dumneavoastră. Trucul psihologic evidenţiat de această metodă este “să înveţi să vorbeşti aşa cum învaţă un copil”.
5. Amintiţi-vă învăţarea limbii materne:
Cum vă poate avantaja acum modul de a învăţa să vorbiţi folosit când eraţi copil?
Modul în care aţi învăţat să vorbiţi a fost diferit din multe puncte de vedere de modul în care aţi învăţat a doua limbă, mai ales dacă aceasta a fost învăţată la şcoală. Creierul şi sistemul nostru nervos sunt bine structurate pentru învăţarea primei limbi într-un anume mod. Pare ciudat să învăţăm o limbă străină fără a ne folosi de structurile de învăţare existente cănd am învăţat prima dată să vorbim.
Examinaţi fiecare element al modului în care aţi învăţat a doua limbă în şcoală. Cât s-a folosit la fiecare element modul de a învăţa să vorbeşti? Aţi învăţat să scrieţi înainte de a învăţa să spuneţi cuvinte? Aţi acumulat un vocabular bogat la început? V-aţi făcut griji în legătură cu cât de bine pronunţaţi fiecare cuvânt înainte de a-l folosi pentru a obţine ceea ce doreaţi? Memoraţi sensurile cuvintelor de care nu aveaţi nevoie sau pe care nu le foloseaţi? Învăţaţi regulile gramaticale înainte de a folosi regulile? Nu.
Cât de neplacut şi plictisitor a fost modul de a învăţa a doua limbă în şcoală? V-ar fi plăcut să învăţaţi o limbă străină fără: manuale, citit, scris, reguli gramaticale, teste şi învăţarea pe de rost a unor liste lungi? Această metodă ar putea fi răspunsul dorinţelor dumneavoastră.
6. Imitarea începuturilor:
Nu vă puteţi întoarce înapoi în timp şi nu veţi mai avea niciodată un an sau doi, astfel încât nu veţi putea să copiaţi exact modul în care aţi învăţat să vorbiţi. Chiar dacă nu puteţi copia, puteţi imita. Această metodă vă permite să vă folosiţi de dovada psihologică ce indică faptul că orice experienţă trăită este stocată inconştient undeva în creierul nostru. Uneori ne putem aminti experienţa doar prin hipnoză. Ceea ce dorim să ne amintim sunt metodele interne de învăţare pe care le-am folosit când am învăţat să vorbim pentru prima dată.
7. O metodă psihologică:
Această metodă foloseşte modalităţile de învăţare existente în creier în momentul când am învăţat să vorbim şi le readuce în uz pentru a ne ajuta să învăţăm o altă limbă. Această capacitate de învăţare are ca bază psihologică structura noastră genetică, dezvoltată în milioane de ani de selecţie care au dus spre un primat cu capacitatea de a dezvolta o limbă.
8. Sunt lucruri de care să vă dezvăţaţi:
S-ar putea să vă surprindă să descoperiţi faptul că atunci când aţi învăţat să vorbiţi, învăţaţi de fapt ce să nu spuneţi, în aceeaşi măsură în care învăţaţi ce să spuneţi. Când persoanele din jur răspundeau pozitiv la unele sunete pe care le produceaţi şi la altele nu, sunetele acceptabile erau consolidate în minte. Aţi învăţat ce să nu spuneţi. Dintre toate zgomotele întâmplătoare sau experimentale pe care le-aţi produs când eraţi copil, aţi învăţat că anumite sunete nu erau acceptabile, sau probabil, erau nefolositoare. Acum, când sunteţi pe punctual de a învăţa o limbă străină, veţi învăţa să spuneţi lucruri, sau să produceţi zgomote pe care, înainte învăţaseţi să nu le spuneţi, sau să nu le faceţi.
Pentru început, vă va fi de folos să recunoaşteţi că va trebui să uitaţi de anumite interdicţii (faţă de anumite sunete) pe care vi le-aţi impus înainte. Acest fenomen este asemănător cu şanţurile şi marginile unui disc. Una formează reversul celeilalte, iar mişcarea acului care urmează mişcările discului este o mişcare de răspuns faţă de aceste urcuşuri şi coborâşuri. Din moment ce aţi învăţat ce sunete să nu spuneţi când aţi învăţat să vorbiţi, pentru a învăţa o limbă străină, va trebui să învăţaţi să produceţi sunetele pe care mai de mult aţi învăţat că nu ar trebui să le produceţi.
9. Pronunţia; începeţi ca un copil mic:
Pentru a începe să învăţaţi cum să vă dezvăţaţi de sunetele care nu trebuiau spuse, produceţi tot felul de sunete la întâmplare. Includeţi printre aceste sunete pe acelea care credeţi că sunt nepoliticoase, vulgare, ciudate sau neplăcute (inclusiv râgâieli, pocnete, şuierături, chiţăieli şi grohăieli sau mormăieli).
10. Folosiţi duşul:
Când începeţi acest exerciţiu, se poate să vă simţiţi stânjeniţi. Nu este surprinzător, deoarece veţi fi antrenaţi într-un comportament, despre care aţi învăţat (în mod inconştient sau intuitiv când eraţi copil) că este un comportament inacceptabil. Soluţia acestei probleme este, pentru început, să exersaţi singur (de exemplu la duş sau într-o călătorie solitară), până când vă veţi permite să scoateţi aceste sunete care să poată fi auzite şi de alte persoane.
11. Funcţia sociolingvistică a râsului:
Când veţi produce aceste sunete, se poate să vă vină să râdeţi sau să chicotiţi. Acesta este un indicator important. Sociologii au descoperit că râsul este un comportament care reduce tensiunea socială. Râsul sau chicotitul sunt modalităţi de a reduce jena. Este în acelaşi timp şi un indicator sociologic ce exprimă jena dumneavoastră.
12. Deveniţi indiferent la sunetele ciudate pe care le scoateţi:
Exersaţi singur până când nu mai simţiţi nevoia să râdeţi. Exersaţi apoi cu un prieten apropiat şi de încredere până când nu mai simţiţi nevoia să chicotiţi. În cele din urmă, puteţi încerca acelaşi lucru cu o cunoştinţă sau un coleg, care nu vă e prieten sau apropiat. Se poate să doriţi să explicaţi motivul pentru care scoateţi acele sunete, deoarece prietenul s-ar putea să fie surprins de faptul că ceea ce produceţi sunt sunete fără sens. Obiectivul dumneavoastră este să fiţi capabil să produceţi sunete ciudate fără să vă simţiţi stânjenit.
Poate părea surprinzător să descoperiţi că, dacă sunteţi capabil din punct de vedere fizic să vorbiţi orice limbă, sunteţi capabil să produceţi toate sunetele din orice limbă.
Orice oprelişte, în ceea ce priveşte pronunţia, pe care credeţi că o întâmpinaţi, este una psihologică şi nu una fiziologică. Deci, ar trebui să acordaţi atenţie psihologiei învăţării unei limbi, aşa cum face această metodă./p>
13. Nu vă propuneţi să acumulaţi un vocabular foarte bogat:
Amintiţi-vă că fluenţa nu implică nivelul de înţelegere şi uşurinţa de a vorbi pe care le aveţi acum în limba maternă. Fluenţa înseamnă capacitatea de a opera, comunica sau interacţiona din punct de vedere social într-o limbă. Scopul dumneavoastră ar trebui să fie, la sfârşitul celor trei luni, un vocabular de numai trei sute de cuvinte, dar cuvinte pe care să le puteţi folosi în conversaţii zilnice pentru a obţine ceea ce doriţi şi a vă face înţeleşi. Vă doriţi fluenţă funcţională, nu un vocabular vast dar nefolositor.
14. Maxim cinci, minim un cuvânt pe zi:
Stabiliţi-vă ca ţel să învăţaţi cel puţin un cuvânt pe zi timp de nouăzeci de zile. Nu trebuie să pierdeţi nici o singură zi. Deoarece trebuie să acordaţi minim cinci minute pe zi pentru învăţarea unei limbi noi, efortul nu este prea mare. Singura grijă este de a nu uita care este ţelul şi a lăsa să treacă o zi fără a învăţa un cuvânt nou.
Trebuie să învăţaţi cel mult cinci cuvinte pe zi. Se poate să fiţi tentaţi la început să învăţaţi liste mai lungi de cuvinte, dar e bine să nu vă grăbiţi. Pe măsură ce trec cele trei luni, se poate să nu mai fiţi atât de nerăbdător; acelea sunt momentele în care trebuie să vă asiguraţi că învăţaţi cel puţin un cuvânt în fiecare zi.
15. Alegeţi vocabularul pe care să-l folosiţi în mod curent:
Când aţi învăţat să vorbiţi, cuvintele pe care le-aţi învăţat au fost cele vitale; le-aţi învăţat cu scopul de a le folosi, nu doar să existe în memorie.
În fiecare zi alegeţi să învăţaţi un cuvânt în funcţie de ceea ce faceţi în momentul respectiv. De exemplu, poate să vă fie sete; atunci ţelul este să învăţaţi cuvintele “Vreau apă.” Ceea ce înseamnă două cuvinte. Puteţi ajunge la maxim cinci cuvinte pe zi aflând cum se spune “Daţi-mi apă”. Ziua următoare se poate să fiţi la masă şi să aveţi nevoie de sare. Bine! Deja ştiţi cinci cuvinte: "daţi, îmi, vreau, apă, eu". Folosiţi cuvintele pe care le ştiţi şi învăţaţi cum se spune “Vreau sare” şi “Daţi-mi sare”.
Aminiţi-vă că în a doua zi aţi învăţat un cuvânt, dar l-aţi învăţat în context pentru a-l folosi cu cuvintele pe care le ştiţi deja.
Repetaţi cuvintele şi expresiile pe care le-aţi învăţat în ziua precedentă. Nu le uitaţi. Păstraţi în permenenţă în minte ţelul fluenţei când selectaţi fiecare cuvânt nou; învăţaţi cum să-l folosiţi separat şi în context.
16. Vocabularul zilnic de bază:
Ceea ce este denumit în mod greşit “vocabular minimal” este o listă de două sute până la trei sute de cuvinte, care formează optzeci până la nouăzeci la sută din conversaţia zilnică, excluzând toate cuvintele profesionale şi de specialitate, care nu sunt folosite de toată lumea. Daca veţi continua să alegeţi cuvintele în acest mod (existenţial) în fiecare zi, la sfârşitul celor trei luni veţi fi aproape de vocabularul necesar conversaţional al acelei limbi.
17. Maxim 15, minim 5 minute zilnic:
Dintr-o oră de învăţat intens la o materie, nouăzeci la sută din energia consumată pentru concentrare este condensată în primele cinci minute. Dacă vreţi să eficientizaţi durata şi propria capacitate de învăţare, petreceţi doar acele cinci minute pentru învăţarea limbii respective într-o zi.
Puteţi face acelaşi lucru o a doua perioadă şi uneori chiar a treia perioadă în aceeaşi zi, dacă simţiţi nevoia. Nu este nevoie să recurgeţi decât la o perioadă de învăţare zilnic, iar aceasta trebuie să fie de cel puţin cinci minute pe zi.
18. Nu folosiţi cărţi să citiţi sau să notaţi:
Nu uitaţi cum aţi învăţat să vorbiţi. Nu aţi început cu o carte. Nu ştiaţi să citiţi sau să scrieţi, aşa că nu aţi folosit aceste mijloace pentru a învăţa să vorbiţi. Nu aveţi nevoie de ele dacă vreţi să aveţi fluenţă într-o altă limbă. În primele trei luni, cititul şi scrisul vor fi considerate o piedică în ceea ce priveşte fluenţa.
Nu vă notaţi cuvintele noi pe care le învăţaţi. Trebuie să vă concentraţi să le stocaţi în creier, nu pe hârtie. Procesul este asemănător cu cel folosit când învăţăm cum să împărţim şi să înmulţim, înainte de a deveni dependenţi de calculator pentru ajutor. Scrierea cuvintelor pe care le învăţaţi, în cazul acestei metode, reduce din capacitatea de cunoaştere şi folosire a lor.
Cea mai bună strategie este să aşteptaţi trei luni înainte de a citi sau scrie în noua limbă. În acel moment veţi putea descoperi câteva aspecte plăcute şi amuzante, ca în română când aţi învăţat să scrieţi şi aţi descoperit că “întronoapte” se scrie de fapt “într-o noapte”. Aceste aspecte nu vă vor împiedica să atingeţi fluenţa în primele trei luni.
19. Nu învăţaţi reguli gramaticale; simţiţi-le:
Când aţi învăţat cum să vorbiţi (la vârsta de 1-2 ani), aţi învăţat că este corect să spui “eu merg” şi “el merge”. Prin încercări şi greşeli repetate (fiind corectat de adulţi), aţi învăţat că nu este corect să spui “el merg”. Nu aţi învăţat regulile gramaticale în mod organizat, dar aţi fost corectaţi până când le-aţi învăţat.
Mulţi ani mai târziu aţi învăţat regulile gramaticale care ne spun cum se conjugă verbul “a merge”. În cadrul acestei metode, scopul este să vă amintiţi acel sentiment şi să îl utilizaţi în mod pozitiv pentru învăţarea unei limbi străine.
Pe măsură ce învăţaţi fiecare cuvânt, în fiecare zi, trebuie să folosiţi cuvântul în cât mai multe contexte posibil. Astfel, veţi începe să învăţaţi gramatica în mod inconştient. Vă vom explica în continuare cum să faceţi acest lucru, stabilindu-vă perioade de conversaţie în care vă puteţi imagina că “sunteţi corectaţi de părinţi”.
Scopul dumneavoastră este să învăţaţi cum sună bine. Ce “sună bine” va fi corect din punct de vedere gramatical.
20. Nu uitaţi că tonalitatea are şi ea un sens:
În limbile europene, expresia “Unde te DUCI?” are un sens diferit faţă de “UNDE te duci?” (Am folosit majuscule pentru a indica accentul în propoziţie). În limbile europene folosim tonalitatea pentru a accentua anumite cuvinte care dau sensul propoziţiei.
În limba Akan, prin comparaţie, vocabularul se schimbă dacă se schimbă tonalitatea. "WO ko," înseamnă "tu mergi", în timp ce "wo KO", înseamnă "el merge". Tonalitatea în limba Akan modifică vocabularul. Orice limbă alegeţi să învăţaţi prin această metodă, fiţi atenţi la folosirea tonalităţii şi fiţi pregătiţi să descoperiţi că tonalitatea este utilizată diferit faţă de limba maternă.
21. Utilizaţi în multe moduri vocabularul limitat pe care îl posedaţi:
Deşi nu veţi învăţa în mod conştient regulile gramaticale, încercaţi să înţelegeţi în ce mod variază un cuvânt în diferite contexte, ca de exemplu în română, “merg” se schimbă în “merge” când este folosit împreună cu “el”. Scopul este să folosiţi gramatica; învăţaţi ceea ce sună bine; nu învăţaţi regulile gramaticale.
22. Găsiţi între trei şi cinci persoane ca surse de informaţii/profesori:
În drumurile zilnice, vă veţi întâlni cu unii oameni aproape în fiecare zi, sau la câteva zile. Aceştia pot fi acasă, la şcoală, la muncă, sau acolo unde mergeţi. Pe măsură ce îi cunoaşteţi şi vă împrieteniţi, întrebaţi dacă cineva ar dori să vă fie profesor pentru însuşirea limbii. Veţi vedea că majoritatea oamenilor ar fi încântaţi, mai ales când vor afla că nu vor pierde prea mult timp cu acest ajutor.
23. Pregătiţi-vă sursa de informaţii/profesorul:
Nu uitaţi că cei care ar dori să vă ajute vă sunt egali sau subordonaţi din punct de vedere social (un chelner sau un bucătar ar fi o alegere potrivită, dacă limba respectivă este limba lor maternă). Le va fi greu să vă trateze ca pe un copil, aşa că nu îi lăsaţi să creadă că vor face acest lucru. Nu trebuie să le spuneţi ce credeţi; trebuie să le daţi instrucţiuni simple în legătură cu modul în care doriţi să fiţi ajutat.
Spuneţi-i informatorului/profesorului ca vreţi să vă înveţe un singur cuvânt pe zi. Va trebui să insistaţi în legătură cu acest fapt la început, cu unii, care vor dori să vă înveţe o listă lungă de cuvinte în prima zi.
24. Lăsaţi-i să aibă ultimul cuvânt:
Secretul metodei este să vă antrenaţi informatorul/profesorul să aibă ultimul cuvânt. Ei trebuie să repete fiecare cuvânt nou pe care îl învăţaţi. Să-i lăsaţi să aibă ultimul cuvânt necesită disciplină.
Când învăţaţi un cuvânt, puteţi să fiţi tentaţi să repetaţi cuvântul după informator/profesor. Încercaţi să evitaţi acest mod de învăţare şi rugaţi informatorii/profesorii să spună întotdeauna cuvântul (sau propoziţia când se va ajunge la ea) după ce o spuneţi dumneavoastră. S-ar putea să îi ia ceva timp fiecărui informator/profesor până să înceapă să exerseze regulile de bază de care aveţi nevoie.
25. Apare o stare de confort dacă aveţi ultimul cuvânt:
Faptul că informatorul/profesorul spune un cuvânt după dumneavoastră dă o stare de discomfort. Poate să nu fie evident la început, dar veţi dori să spuneţi cuvântul după informator/profesor. Dacă sunteţi ultimul care spune cuvântul, veţi simţi o stare de confort mental şi va exista un sentiment de încheiere şi completare.
Starea de satisfacţie este un impediment în învăţarea unui cuvânt; evitaţi-o. Această metodă se bazează pe starea de discomfort pe care o simţiţi când nu puteţi spune ultimul un cuvânt.
26. Asiguraţi-vă că informatorul/profesorul nu se simte stânjent din punct de vedere social:
Asiguraţi-vă că informatorul/profesorul nu bănuieşte acest lucru, dar imaginaţi-vă, atunci când cuvântul sau propoziţia sunt repetate după dumneavoastră, că sunteţi un copil care este corectat de o persoană matură (părinte, soră, vecin, oricine se întâmpla să fie în jur când aţi învăţat să vorbiţi). Sunteţi corectat, dar nu vă doriţi ca informatorul/profesorul să se simtă stânjenit corectându-vă, deoarece el sau ea nu ar vrea să vă “facă de râs” corectându-vă.
Tot ceea ce informatorul/profesorul trebuie să ştie este că vreţi ca propoziţia sau cuvântul să fie repetate după ce le spuneţi dumneavoastră. Ceea ce se petrece în mintea dumneavoastră nu este problema lor. Aceasta este o metodă psihologică de învăţare a unei limbi străine, deci ceea ce se petrece în mintea dumneavoastră este parte integrantă a metodei.
27. Folosiţi-vă de râs pentru a vă încuraja:
Râsul este un alt element, care la început va fi o problemă, dar pe care îl puteţi folosi în favoarea dumneavoastră. De multe ori oamenii vor începe să râdă când veţi începe să vorbiţi în limba lor. Aţi fost educat în spiritul fricii faţă de râs, care ar putea fi considerat un semn de dispreţ, iar dumneavoastră nu aţi vrea să fiţi subiectul glumelor celor din jur. Nu vă obligă nimeni să gândiţi aşa.
Când eraţi mici, oamenii care vă iubeau râdeau pentru că erau încântaţi de tot ceea ce încercaţi să faceţi. În multe culturi, râsul pe care îl auziţi când încercaţi să vorbiţi exprimă bucurie, nu dispreţ.
28. Puteţi interpreta râsul aşa cum vreţi:
Din moment ce nu sunteţi obligat să credeţi că oamenii râd de dumneavoastră când vorbiţi, spuneţi-vă (deoarece enunţurile pozitive cresc respectul faţă de propria persoană) că râsul pe care îl auziţi este al unei persoane care vă iubeşte şi este fericită că încercaţi să învăţaţi limba pe care o vorbeşte.
La început se poate să nu credeţi când încercaţi să vă convingeţi că râsul înseamnă încurajare. Nu contează, continuaţi să vă convingeţi; va deveni realitate pe măsură ce vă repetaţi acest lucru.
29. Când uitaţi să învăţaţi un cuvânt pe zi:
Ce faceţi dacă într-o zi vă daţi seama că ziua de ieri a trecut şi nu aţi învăţat nici măcar un cuvânt nou?
Această metodă produce o uşoară depresie emoţională. Când eşti adult, este dificil să fii corectat în fiecare zi, chiar dacă cei care te ajută nu ştiu că vă simţiţi corectat.
Ca în cazul oricăror lucruri pe care le începeţi, nu uitaţi: “Lucrurile se fac treptat”. Nu puteţi aduce înapoi ziua de ieri. Consolaţi-vă cu faptul că trăiţi această zi şi că puteţi învăţa un singur cuvânt, doar pentru astăzi.
30. Starea dumneavoastră emoţională este o parte importantă a acestei metode:
Pe parcursul unei zile normale, emoţiile cresc şi descresc. Pe durata învăţării prin această metodă, media emoţiilor poate fi undeva sub linia confortului. Amintiţi-vă că v-aţi impus situaţia în care să fiţi în permenenţă corectat iar subconştientul poate fi deprimat din cauza acestui proces. Faptul că uitaţi să învăţaţi un cuvânt pe zi este modalitatea în care inconştientul încearcă să facă faţă acestei stări de uşor disconfort, care este parte integrantă a acestei metode.
Când descoperiţi că ieri aţi uitat să învăţaţi un cuvânt, veţi şti că metoda funcţionează. Învăţaţi de la cei care sunt recuperaţi prin programul Alcoolicii Anonimi: nu vă puteţi întoarce să schimbaţi ziua de ieri, dar începeţi astăzi, învăţaţi un cuvânt nou.
31. Ce faceţi după cele trei luni?
Cele trei luni, pe care vi le-aţi impus pentru a încerca această metodă, vor trece mai repede decât v-aţi fi aşteptat. La sfârşitul lor veţi avea fluenţă, veţi fi învăţat o metodă prin care vă puteţi îmbunătăţi fluenţa şi capacitatea de a încerca să vă îmbogăţiţi vocabularul vorbind limba respectivă. Veţi descoperi chiar că o parte din visele dumneavoastră sunt în noua limbă.
Ce faceţi după cele trei luni? Probabil veţi dori să continuaţi în acelaşi mod şi să vă îmbogăţiţi treptat vocabularul, sau s-ar putea să fiţi pregătiţi să încercaţi să citiţi şi să scrieţi cuvintele pe care le ştiţi deja.
Depinde doar de dumneavoastră.
Tuum est.
posted by cosmin cozma @ 2:29 PM
0 Comments
Friday, February 13, 2009
Dreptul la timp
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
posted by cosmin cozma @ 11:34 AM
1 Comments
Wednesday, November 19, 2008
WHAT GOES AROUND COMES AROUND
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
One day a man saw a old lady, stranded on the side of the road, but even in the dim light of day, he could see she needed help. So he pulled up in front of her Mercedes and got out. His Pontiac was still sputtering when he approached her
Even with the smile on his face, she was worried. No one had stopped to help for the last hour or so. Was he going to hurt her? He didn't look safe; he looked poor and hungry.
He could see that she was frightened, standing out there in the cold. He knew how she felt. It was that chill which only fear can put in you.
He said, 'I'm here to help you, ma'am. Why don't you wait in the car where it's warm? By the way, my name is Bryan Anderson.'
Well, all she had was a flat tire,
But for an old lady, that was bad enough. Bryan crawled u nder the car looking for a place to put the jack, skinning his knuckles a time or two. Soon he was able to change the tire. But he had to get dirty and his hands hurt.
As he was tightening up the lug nuts, she rolled down the window and began to talk to him. She told him that she was from St. Louis and was only just passing through. She couldn't thank him enough for coming to her aid.
Bryan just smiled as he closed her trunk. The lady asked how much she owed him. Any amount would have been all right with her. She already imagined all the awful things that could have happened had he not stopped.
Bryan never thought twice about being paid.
This was not a job to him. This was helping someone in need, and God knows there were plenty, who had given him a hand in the past. He had lived his whole life that way, and it never occurred to him to act any other way.
He told her that if she really wanted to pay him back, the next time she saw someone who needed help, she could give that person the assistance they needed, and Bryan added, 'And think of me..'
He waited until she started her car and drove off. It had been a cold and depressing day, but he felt good as he headed for home, disappearing into the twilight.
A few miles down the road the lady saw a small cafe. She went in to grab a bite to eat, and take the chill off before she made the last leg of her trip home. It was a dingy looking restaurant. Outside were two old gas pumps. The whole scene was unfamiliar to her. The waitress came over and broug ht a clean tow el to wipe her wet hair. She had a sweet smile, one that even being on her
Feet for the whole day couldn't erase. The lady noticed the waitress was nearly eight months pregnant, but she never let the strain and aches change her attitude. The old lady wondered how someone who had so little could be so giving to a stranger. Then she remembered Bryan
After the lady finished her meal, she paid with a hundred dollar bill. The waitress quickly went to get change for her hundred dollar bill, but the old lady had slipped right out the door. She was gone by the time the waitress came back. The waitress wondered where the lady could be. Then she noticed something written on the napkin.
There were tears in her eyes when she read what the lady wrote: 'You don't owe me anything. I have
Been there too. Somebody once helped me out, the way I'm helping you. If you really want to pay me back, h ere is what y ou do: Do not let this chain of love end with you.'
Under the napkin were four more $100 bills.
Well, there were tables to
Clear, sugar bowls to fill, and people to serve, but the waitress made it through another day. That night when she got home from work and climbed into bed, she was thinking about the
Money and what the lady had written. How could the lady have known how much she and her husband needed it? With the baby due next month, it was going to be hard....
She knew how worried her husband was, and as he lay sleeping next to her, she gave him a soft kiss and whispered soft and low, 'Everything's going to be all right. I love you, Bryan Anderson.'
There is an old saying 'What goes around comes around.' Today I sent you this story, and I'm asking you to pass it o n. Let this light shine.
Don't delete it, don't return it. Simply, pass this on to a friend
Good friends are like stars....You don't always see them, but you know they are always there.
One day a man saw a old lady, stranded on the side of the road, but even in the dim light of day, he could see she needed help. So he pulled up in front of her Mercedes and got out. His Pontiac was still sputtering when he approached her
Even with the smile on his face, she was worried. No one had stopped to help for the last hour or so. Was he going to hurt her? He didn't look safe; he looked poor and hungry.
He could see that she was frightened, standing out there in the cold. He knew how she felt. It was that chill which only fear can put in you.
He said, 'I'm here to help you, ma'am. Why don't you wait in the car where it's warm? By the way, my name is Bryan Anderson.'
Well, all she had was a flat tire,
But for an old lady, that was bad enough. Bryan crawled u nder the car looking for a place to put the jack, skinning his knuckles a time or two. Soon he was able to change the tire. But he had to get dirty and his hands hurt.
As he was tightening up the lug nuts, she rolled down the window and began to talk to him. She told him that she was from St. Louis and was only just passing through. She couldn't thank him enough for coming to her aid.
Bryan just smiled as he closed her trunk. The lady asked how much she owed him. Any amount would have been all right with her. She already imagined all the awful things that could have happened had he not stopped.
Bryan never thought twice about being paid.
This was not a job to him. This was helping someone in need, and God knows there were plenty, who had given him a hand in the past. He had lived his whole life that way, and it never occurred to him to act any other way.
He told her that if she really wanted to pay him back, the next time she saw someone who needed help, she could give that person the assistance they needed, and Bryan added, 'And think of me..'
He waited until she started her car and drove off. It had been a cold and depressing day, but he felt good as he headed for home, disappearing into the twilight.
A few miles down the road the lady saw a small cafe. She went in to grab a bite to eat, and take the chill off before she made the last leg of her trip home. It was a dingy looking restaurant. Outside were two old gas pumps. The whole scene was unfamiliar to her. The waitress came over and broug ht a clean tow el to wipe her wet hair. She had a sweet smile, one that even being on her
Feet for the whole day couldn't erase. The lady noticed the waitress was nearly eight months pregnant, but she never let the strain and aches change her attitude. The old lady wondered how someone who had so little could be so giving to a stranger. Then she remembered Bryan
After the lady finished her meal, she paid with a hundred dollar bill. The waitress quickly went to get change for her hundred dollar bill, but the old lady had slipped right out the door. She was gone by the time the waitress came back. The waitress wondered where the lady could be. Then she noticed something written on the napkin.
There were tears in her eyes when she read what the lady wrote: 'You don't owe me anything. I have
Been there too. Somebody once helped me out, the way I'm helping you. If you really want to pay me back, h ere is what y ou do: Do not let this chain of love end with you.'
Under the napkin were four more $100 bills.
Well, there were tables to
Clear, sugar bowls to fill, and people to serve, but the waitress made it through another day. That night when she got home from work and climbed into bed, she was thinking about the
Money and what the lady had written. How could the lady have known how much she and her husband needed it? With the baby due next month, it was going to be hard....
She knew how worried her husband was, and as he lay sleeping next to her, she gave him a soft kiss and whispered soft and low, 'Everything's going to be all right. I love you, Bryan Anderson.'
There is an old saying 'What goes around comes around.' Today I sent you this story, and I'm asking you to pass it o n. Let this light shine.
Don't delete it, don't return it. Simply, pass this on to a friend
Good friends are like stars....You don't always see them, but you know they are always there.
posted by cosmin cozma @ 1:26 PM
0 Comments
Thursday, April 03, 2008
Cel ce venea din poveste
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Omul care venea din poveste traise deja multe in mijlocul oamenilor zilelor noastre,in mijlocul celor care nu pricep sensul povestilor.
Si i se paru ca starea rea in care se aflau acesti oameni,il atinse in parte si pe el.Atunci abia,el se alarma in sinea sa si isi spuse:Trebuie sa imi apar valorile mele,fara sa tin cont daca cineva dintre ei se va face capabil in final sa priceapa sensul povestilor.
De atunci,valorile sale spirituale,sunt singurul lucru care il poarta prin existenta sa pe Pamant,indiferent daca cineva dintre cei aflati aici se va face vreodata capabil sa-i inteleaga aceste valori.
Omul care venea din poveste traise deja multe in mijlocul oamenilor zilelor noastre,in mijlocul celor care nu pricep sensul povestilor.
Si i se paru ca starea rea in care se aflau acesti oameni,il atinse in parte si pe el.Atunci abia,el se alarma in sinea sa si isi spuse:Trebuie sa imi apar valorile mele,fara sa tin cont daca cineva dintre ei se va face capabil in final sa priceapa sensul povestilor.
De atunci,valorile sale spirituale,sunt singurul lucru care il poarta prin existenta sa pe Pamant,indiferent daca cineva dintre cei aflati aici se va face vreodata capabil sa-i inteleaga aceste valori.
posted by cosmin cozma @ 11:23 AM
1 Comments
Saturday, March 29, 2008
Veronika trebuie sa si astepte moartea
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Veronika trebuie sa astepte moartea,dar nu si doreste sa o faca:
Noaptea începu totuşi să simtă frica. Una era acţiunea rapidă a pastilelor, alta să aştepţi moartea vreme de cinci zile, o săptămână — după ce trecuse deja prin tot ce era posibil.
Îşi petrecuse viaţa aşteptând mereu ceva: pe tatăl ei să se întoarcă de la lucru, scrisoarea iubitului care nu mai sosea, examenele de la sfârşitul anului, trenul, autobuzul, convorbirea telefonică, vacanţa, sfirşilul vacanţei. Acum trebuia să aştepte moartea, care venea la o dată fixă.
„Doar mie mi se putea întâmplă una ca asta. În mod normal, oamenii mor exact în ziua în care îşi închipuie că n-au să moară,”
Trebuie să iasă de-acolo şi să facă rost de alte pastile. Dacă nu reuşea şi dacă unica soluţie ar fi fost să se arunce de pe o clădire înaltă din Ljubljana, avea s-o facă: încercase să-şi cruţe părinţii de o suferinţă în plus, dar acum nu mai avea de ales.
Veronika trebuie sa astepte moartea,dar nu si doreste sa o faca:
Noaptea începu totuşi să simtă frica. Una era acţiunea rapidă a pastilelor, alta să aştepţi moartea vreme de cinci zile, o săptămână — după ce trecuse deja prin tot ce era posibil.
Îşi petrecuse viaţa aşteptând mereu ceva: pe tatăl ei să se întoarcă de la lucru, scrisoarea iubitului care nu mai sosea, examenele de la sfârşitul anului, trenul, autobuzul, convorbirea telefonică, vacanţa, sfirşilul vacanţei. Acum trebuia să aştepte moartea, care venea la o dată fixă.
„Doar mie mi se putea întâmplă una ca asta. În mod normal, oamenii mor exact în ziua în care îşi închipuie că n-au să moară,”
Trebuie să iasă de-acolo şi să facă rost de alte pastile. Dacă nu reuşea şi dacă unica soluţie ar fi fost să se arunce de pe o clădire înaltă din Ljubljana, avea s-o facă: încercase să-şi cruţe părinţii de o suferinţă în plus, dar acum nu mai avea de ales.
posted by cosmin cozma @ 1:46 PM
0 Comments
Veronika zambeste in fata vestii tragice
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Veronika accepta vestea tragica si zambeste.Veronika era nebuna sau de ce a gasit forta sa zambeasca?
Cel mai tânăr păru surprins, ca şi cum această ultimă frază s-ar fi potrivit exact cu realitatea. Veronika, numaidecât, îi remarcă reacţia, şi instinctele i se ascuţiră: trecuse oare mai mult timp? Aici o pândea oare vreun risc? Începu să dea atenţie fiecărui gest, fiecărei mişcări ale celor doi; ştia că era inutil să pună întrebări, nu i-ar spune niciodată adevărul — dar, dacă ar fi deşteaptă, ar putea pricepe ce se întâmplă.
— Spuneţi-mi numele, adresa, starea civilă şi data naşterii dumneavoastră — continuă cel mai în vârstă.
Veronika îşi ştia numele, starea civilă şi data naşterii, dar observă că în memoria ei erau spaţii albe: nu reuşea să-şi amintească deloc adresa.
Medicul îi proiectă o lanternă în ochi şi o examina prelung, în tăcere. Cel mai tânăr făcu acelaşi lucru. Amândoi schimbară câteva priviri, care nu semnificau absolut nimic.
— I-aţi spus infirmierei din schimbul de noapte că nu ştim să vă vedem sufletul? — întrebă cel mai tânăr.
Veronika îşi amintea acum. Îi era greu sa ştie prompt cine era şi ce făcea acolo.
— Vi s-a indus permanent somnul cu ajutorul calmantelor, şi asta vă poate afecta oarecum memoria. Vă rog, trebuie să ne răspundeţi la toate întrebările.
Şi medicii începură un chestionar absurd, vrând să ştie care sunt ziarele importante din Ljubljana, cine este poetul a cărui statuie se află în piaţa principală (ah, n-ar uita niciodată aşa ceva, orice sloven poartă imaginea lui Preseren gravată în suflet), culoarea părului mamei sale, numele colegilor de la locul de muncă, cărţile cele mai solicitate la bibliotecă.
Pentru început, Veronika se gândi să nu răspundă — memoria îi era în continuare confuză. Dar, pe măsură ce chestionarul avansa, ea reconstruia cele uitate. La un moment dat, îşi aminti că acum se afla într-un ospiciu, şi nebunii nu au nici o obligaţie de-a fi coerenţi, dar, pentru binele ei şi ca să-i ţină pe doctori lângă ea, spre a vedea dacă izbuteşte să afle ceva mai mult despre starea ei, începu să facă un efort mental. Pe măsură ce cita nume şi fapte, nu-şi recupera doar memoria, ci şi personalitatea, dorinţele, modul propriu de a vedea viaţa. Ideea sinuciderii, care de dimineaţă păruse îngropată sub multe straturi de sedative, revenea iarăşi la suprafaţă.
— E bine — zise cel mai în vârstă, la sfârşitul chestionarului.
— Cât timp voi mai rămâne aici?
Cel mai tânăr îşi plecă privirea şi ea simţi că totul rămăsese suspendat în aer, ca şi cum, o dată cu răspunsul la acea întrebare, s-ar fi scris o nouă istoric a vieţii ei şi nimeni n-ar mai fi reuşit s-o modifice.
— Poţi să-i spui — făcu doctorul mai în vârstă —. Mulţi pacienţi au auzit deja zvonurile şi ea va afla până la urmă într-un fel sau altul; e cu neputinţă să ţii secrete în clădirea asta.
— Bine, singură v-aţi decis soarta — suspină tânărul, măsurându-şi fiecare cuvânt —. Aflaţi atunci consecinţele actului dumneavoastră: în timpul comei provocate de narcotice, inima v-a fost afectată iremediabil. S-a produs o necroză în ventriculul...
— Vorbeşte mai pe-nţeles — zise doctorul mai în vârstă —. Mergi la subiectul care o interesează.
— Inima v-a fost iremediabil afectată. Şi ea va înceta să bată în scurt timp.
— Ce-nseamnă asta? — întrebă ea, speriată.
— Faptul că inima încetează să mai bată înseamnă un singur lucru: moartea fizică. Nu ştiu care sunt convingerile dumneavoastră religioase, dar...
— Peste cât timp mi se va opri inima? — îl întrerupse Veronika.
— Cinci zile, o săptămână cel mult.
Veronika îşi dădu seama că, dincolo de aparenţe şi de comportamentul profesional, dincolo de aerul preocupat, tânărul vorbea cu o imensă plăcere. Ca şi cum ea şi-ar fi meritat pedeapsa şi le-ar fi slujit drept exemplu tuturor celorlalţi.
De-a lungul întregii sale vieţi, Veronika observase că extrem de mulţi oameni dintre cunoscuţii ei comentau grozăviile vieţii altuia ca şi cum ar fi fost foarte preocupaţi să-l ajute, dar de fapt se complăceau în suferinţa celorlalţi, deoarece asta îi făcea să creadă că erau fericiţi, că viaţa fusese generoasă cu ei. Detesta acest gen de oameni: n-avea să-i dea junelui nici o şansă de a se bucura de starea ei, doar ca să-şi ascundă propriile-i frustrări.
Continuă să-l privească fix în ochi. Şi zâmbi.
— Deci n-am murit.
— Nu — fu răspunsul. Dar plăcerea de a da veşti tragice dispăruse.
Veronika accepta vestea tragica si zambeste.Veronika era nebuna sau de ce a gasit forta sa zambeasca?
Cel mai tânăr păru surprins, ca şi cum această ultimă frază s-ar fi potrivit exact cu realitatea. Veronika, numaidecât, îi remarcă reacţia, şi instinctele i se ascuţiră: trecuse oare mai mult timp? Aici o pândea oare vreun risc? Începu să dea atenţie fiecărui gest, fiecărei mişcări ale celor doi; ştia că era inutil să pună întrebări, nu i-ar spune niciodată adevărul — dar, dacă ar fi deşteaptă, ar putea pricepe ce se întâmplă.
— Spuneţi-mi numele, adresa, starea civilă şi data naşterii dumneavoastră — continuă cel mai în vârstă.
Veronika îşi ştia numele, starea civilă şi data naşterii, dar observă că în memoria ei erau spaţii albe: nu reuşea să-şi amintească deloc adresa.
Medicul îi proiectă o lanternă în ochi şi o examina prelung, în tăcere. Cel mai tânăr făcu acelaşi lucru. Amândoi schimbară câteva priviri, care nu semnificau absolut nimic.
— I-aţi spus infirmierei din schimbul de noapte că nu ştim să vă vedem sufletul? — întrebă cel mai tânăr.
Veronika îşi amintea acum. Îi era greu sa ştie prompt cine era şi ce făcea acolo.
— Vi s-a indus permanent somnul cu ajutorul calmantelor, şi asta vă poate afecta oarecum memoria. Vă rog, trebuie să ne răspundeţi la toate întrebările.
Şi medicii începură un chestionar absurd, vrând să ştie care sunt ziarele importante din Ljubljana, cine este poetul a cărui statuie se află în piaţa principală (ah, n-ar uita niciodată aşa ceva, orice sloven poartă imaginea lui Preseren gravată în suflet), culoarea părului mamei sale, numele colegilor de la locul de muncă, cărţile cele mai solicitate la bibliotecă.
Pentru început, Veronika se gândi să nu răspundă — memoria îi era în continuare confuză. Dar, pe măsură ce chestionarul avansa, ea reconstruia cele uitate. La un moment dat, îşi aminti că acum se afla într-un ospiciu, şi nebunii nu au nici o obligaţie de-a fi coerenţi, dar, pentru binele ei şi ca să-i ţină pe doctori lângă ea, spre a vedea dacă izbuteşte să afle ceva mai mult despre starea ei, începu să facă un efort mental. Pe măsură ce cita nume şi fapte, nu-şi recupera doar memoria, ci şi personalitatea, dorinţele, modul propriu de a vedea viaţa. Ideea sinuciderii, care de dimineaţă păruse îngropată sub multe straturi de sedative, revenea iarăşi la suprafaţă.
— E bine — zise cel mai în vârstă, la sfârşitul chestionarului.
— Cât timp voi mai rămâne aici?
Cel mai tânăr îşi plecă privirea şi ea simţi că totul rămăsese suspendat în aer, ca şi cum, o dată cu răspunsul la acea întrebare, s-ar fi scris o nouă istoric a vieţii ei şi nimeni n-ar mai fi reuşit s-o modifice.
— Poţi să-i spui — făcu doctorul mai în vârstă —. Mulţi pacienţi au auzit deja zvonurile şi ea va afla până la urmă într-un fel sau altul; e cu neputinţă să ţii secrete în clădirea asta.
— Bine, singură v-aţi decis soarta — suspină tânărul, măsurându-şi fiecare cuvânt —. Aflaţi atunci consecinţele actului dumneavoastră: în timpul comei provocate de narcotice, inima v-a fost afectată iremediabil. S-a produs o necroză în ventriculul...
— Vorbeşte mai pe-nţeles — zise doctorul mai în vârstă —. Mergi la subiectul care o interesează.
— Inima v-a fost iremediabil afectată. Şi ea va înceta să bată în scurt timp.
— Ce-nseamnă asta? — întrebă ea, speriată.
— Faptul că inima încetează să mai bată înseamnă un singur lucru: moartea fizică. Nu ştiu care sunt convingerile dumneavoastră religioase, dar...
— Peste cât timp mi se va opri inima? — îl întrerupse Veronika.
— Cinci zile, o săptămână cel mult.
Veronika îşi dădu seama că, dincolo de aparenţe şi de comportamentul profesional, dincolo de aerul preocupat, tânărul vorbea cu o imensă plăcere. Ca şi cum ea şi-ar fi meritat pedeapsa şi le-ar fi slujit drept exemplu tuturor celorlalţi.
De-a lungul întregii sale vieţi, Veronika observase că extrem de mulţi oameni dintre cunoscuţii ei comentau grozăviile vieţii altuia ca şi cum ar fi fost foarte preocupaţi să-l ajute, dar de fapt se complăceau în suferinţa celorlalţi, deoarece asta îi făcea să creadă că erau fericiţi, că viaţa fusese generoasă cu ei. Detesta acest gen de oameni: n-avea să-i dea junelui nici o şansă de a se bucura de starea ei, doar ca să-şi ascundă propriile-i frustrări.
Continuă să-l privească fix în ochi. Şi zâmbi.
— Deci n-am murit.
— Nu — fu răspunsul. Dar plăcerea de a da veşti tragice dispăruse.
posted by cosmin cozma @ 1:33 PM
0 Comments
Veronika spune ca poate sa se si marite
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Veronika vrea sa se marite:
Într-o bună zi mă satur s-o tot aud repetând aceleaşi lucruri şi, ca să-i fac plăcere, mă mărit cu un bărbat pe care mă oblig să-l iubesc. Eu şi cu el o să găsim în cele din urmă un mod de a visa împreună la viitorul nostru, la casa de vacanţă, la copii, la viitorul copiilor noştri. În primul an vom face multă dragoste, mai puţină în al doilea, iar începând cu al treilea an oamenii se gândesc pesemne la sex o dată la două săptămâni şi-şi traduc gândul în faptă abia o dată pe lună. Mă voi sili să accept situaţia şi mă voi întreba cu ce-am greşit — de vreme ce nu mai izbutesc să-i trezesc interesul faţă de mine, şi el îşi duce viaţa stând de vorbă cu prietenii ca şi cum ei ar fi cu adevărat lumea lui.
Când căsătoria ar mai atârna doar de un fir de păr, o să rămân gravidă. O să avem un copil, o să petrecem câtva timp mai apropiaţi unul de altul, iar apoi situaţia va redeveni cum a fost mai înainte.
Atunci voi începe să mă-ngraş ca mătuşa infirmierei de azi — sau de acum câteva zile, nu prea ştiu. Şi voi începe să ţin regim, învinsă sistematic, în fiecare zi, în fiecare săptămână, de greutatea care se-ncâpăţânează să crească în pofida oricărui control. Ajunsă aici, voi lua acele droguri magice ca să nu intru în depresie — şi voi mai avea câţiva copii, în nopţi de dragoste care trec în plus şi atât de repede. Le voi spune tuturora că raţiunea vieţii mele sunt copiii, adevărul fiind însă că ei îmi pretind ca viaţa mea să fie raţiunea lor de a trăi.
Oamenii ne vor socoti totdeauna un cuplu fericit şi nimeni nu va şti câtă singurătate, câtă amărăciune, câtă renunţare se află îndărătul oricărei aparenţe de fericire.
Până ce, într-o zi, când soţul meu îşi va lua prima amantă, eu voi face scandal ca mătuşa infirmierei sau mă voi gândi iarăşi să mă sinucid. Voi fi însă bătrână şi laşă, cu doi, trei copii care au nevoie de ajutorul meu, şi trebuie să-i cresc, să-i pun pe picioarele lor — înainte de a fi capabilă să las totul baltă. Nu mă voi sinucide: voi face scandal, voi ameninţa că plec cu copiii. El, ca orice bărbat, va da înapoi, va zice că mă iubeşte şi că aşa ceva nu se va mai repeta. Nu-i va trece niciodată prin cap că, şi dacă m-aş hotărâ să plec atunci, singura soluţie ar fi să mă întorc la părinţii mei acasă şi să rămân acolo tot restul vieţii, trebuind s-o ascult toată ziua pe mama cum se plânge că am pierdut un prilej unic de-a fi fericită, că el era totuşi un soţ cum nu se poate mai bun, în ciuda micilor lui defecte, că copiii mei vor suferi mult din cauza despărţirii noastre.
După doi, trei ani, se va ivi altă femeie în viaţa lui. Am să aflu — fiindcă i-am văzut sau fiindcă mi-a spus cineva —, dar de astă dată mă prefac că nu ştiu. Mi-am cheltuit toată energia luptând împotriva primei amante, nu mai am resurse, e mai bine să accept viaţa aşa cum este ea în realitate şi nu cum îmi închipuiam eu că ar fi. Mama avea dreptate.
El va continua să fie drăguţ cu mine, eu îmi voi continua munca la bibliotecă, cu sandviciurile mele în piaţa teatrului, cu cărţile mele pe care nu izbutesc niciodată să le termin de citit, cu programele de televiziune care vor fi la fel şi peste zece, douăzeci, cincizeci de ani.
Veronika vrea sa se marite:
Într-o bună zi mă satur s-o tot aud repetând aceleaşi lucruri şi, ca să-i fac plăcere, mă mărit cu un bărbat pe care mă oblig să-l iubesc. Eu şi cu el o să găsim în cele din urmă un mod de a visa împreună la viitorul nostru, la casa de vacanţă, la copii, la viitorul copiilor noştri. În primul an vom face multă dragoste, mai puţină în al doilea, iar începând cu al treilea an oamenii se gândesc pesemne la sex o dată la două săptămâni şi-şi traduc gândul în faptă abia o dată pe lună. Mă voi sili să accept situaţia şi mă voi întreba cu ce-am greşit — de vreme ce nu mai izbutesc să-i trezesc interesul faţă de mine, şi el îşi duce viaţa stând de vorbă cu prietenii ca şi cum ei ar fi cu adevărat lumea lui.
Când căsătoria ar mai atârna doar de un fir de păr, o să rămân gravidă. O să avem un copil, o să petrecem câtva timp mai apropiaţi unul de altul, iar apoi situaţia va redeveni cum a fost mai înainte.
Atunci voi începe să mă-ngraş ca mătuşa infirmierei de azi — sau de acum câteva zile, nu prea ştiu. Şi voi începe să ţin regim, învinsă sistematic, în fiecare zi, în fiecare săptămână, de greutatea care se-ncâpăţânează să crească în pofida oricărui control. Ajunsă aici, voi lua acele droguri magice ca să nu intru în depresie — şi voi mai avea câţiva copii, în nopţi de dragoste care trec în plus şi atât de repede. Le voi spune tuturora că raţiunea vieţii mele sunt copiii, adevărul fiind însă că ei îmi pretind ca viaţa mea să fie raţiunea lor de a trăi.
Oamenii ne vor socoti totdeauna un cuplu fericit şi nimeni nu va şti câtă singurătate, câtă amărăciune, câtă renunţare se află îndărătul oricărei aparenţe de fericire.
Până ce, într-o zi, când soţul meu îşi va lua prima amantă, eu voi face scandal ca mătuşa infirmierei sau mă voi gândi iarăşi să mă sinucid. Voi fi însă bătrână şi laşă, cu doi, trei copii care au nevoie de ajutorul meu, şi trebuie să-i cresc, să-i pun pe picioarele lor — înainte de a fi capabilă să las totul baltă. Nu mă voi sinucide: voi face scandal, voi ameninţa că plec cu copiii. El, ca orice bărbat, va da înapoi, va zice că mă iubeşte şi că aşa ceva nu se va mai repeta. Nu-i va trece niciodată prin cap că, şi dacă m-aş hotărâ să plec atunci, singura soluţie ar fi să mă întorc la părinţii mei acasă şi să rămân acolo tot restul vieţii, trebuind s-o ascult toată ziua pe mama cum se plânge că am pierdut un prilej unic de-a fi fericită, că el era totuşi un soţ cum nu se poate mai bun, în ciuda micilor lui defecte, că copiii mei vor suferi mult din cauza despărţirii noastre.
După doi, trei ani, se va ivi altă femeie în viaţa lui. Am să aflu — fiindcă i-am văzut sau fiindcă mi-a spus cineva —, dar de astă dată mă prefac că nu ştiu. Mi-am cheltuit toată energia luptând împotriva primei amante, nu mai am resurse, e mai bine să accept viaţa aşa cum este ea în realitate şi nu cum îmi închipuiam eu că ar fi. Mama avea dreptate.
El va continua să fie drăguţ cu mine, eu îmi voi continua munca la bibliotecă, cu sandviciurile mele în piaţa teatrului, cu cărţile mele pe care nu izbutesc niciodată să le termin de citit, cu programele de televiziune care vor fi la fel şi peste zece, douăzeci, cincizeci de ani.
posted by cosmin cozma @ 1:11 PM
0 Comments
Cand iubirea curata nu o poti cunoaste
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Veronika se gandeste "cum o sa traiasca ":
Întrucât am preferat pastilele, nu sunt mutilată: sunt tot tânără, frumoasă, inteligentă şi nu voi avea — după cum n-am avut niciodată — dificultăţi să-mi găsesc prieteni. O să facem dragoste la ei acasă sau în pădure, o să am o anumită plăcere, dar, curând după orgasm, îmi va reveni senzaţia de vid. N-o să prea mai avem despre ce vorbi, şi atât el, cât şi eu ştim un lucru: vine momentul când ne vom găsi scuze unul pentru altul — „e târziu” sau „mâine trebuie să mă trezesc devreme” — şi ne vom despărţi cât mai repede cu putinţă, evitând să ne privim în ochi.
Mă-ntorc în camera mea închiriată din mânăstire. Încerc să citesc o carte, dau drumul la televizor ca să văd aceleaşi programe dintotdeauna, potrivesc ceasul deşteptător ca să mă trezesc exact la aceeaşi oră la care m-am trezit şi cu o zi înainte, repet mecanic aceleaşi sarcini care-mi sunt încredinţate la bibliotecă. Mănânc sandviciul în grădina din faţa teatrului, şezând pe aceeaşi bancă, alături de alte persoane care şi ele aleg aceeaşi bancă pentru a-şi lua gustarea de prânz, care au aceeaşi privire goală, dar se prefac că sunt preocupate de lucruri extrem de importante.
Apoi mă întorc la lucru, ascult comentarii despre cine iese cu cine, cine suferă şi de ce anume, cum a plâns cutare din cauza soţului — şi rămân cu sentimentul că sunt privilegiată, sunt frumoasă, am o slujbă, îmi aleg iubitul pe care mi-l doresc. Şi aşa, la sfârşitul zilei mă-ntorc în baruri, şi totul începe din nou.
Mama, care trebuie să fie foarte îngrijorată de tentativa mea de sinucidere, o să-şi revină din sperietură şi o să mă-ntrebe iarăşi ce-o să fac cu viaţa mea, de ce nu sunt la fel ca ceilalţi, că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate cum cred eu că sunt. „Uită-te la mine, de exemplu, sunt căsătorită de-atâţia ani cu tatăl tău, şi m-am străduit să-ţi dau cea mai bună educaţie şi cele mai bune exemple posibile.”
Veronika se gandeste "cum o sa traiasca ":
Întrucât am preferat pastilele, nu sunt mutilată: sunt tot tânără, frumoasă, inteligentă şi nu voi avea — după cum n-am avut niciodată — dificultăţi să-mi găsesc prieteni. O să facem dragoste la ei acasă sau în pădure, o să am o anumită plăcere, dar, curând după orgasm, îmi va reveni senzaţia de vid. N-o să prea mai avem despre ce vorbi, şi atât el, cât şi eu ştim un lucru: vine momentul când ne vom găsi scuze unul pentru altul — „e târziu” sau „mâine trebuie să mă trezesc devreme” — şi ne vom despărţi cât mai repede cu putinţă, evitând să ne privim în ochi.
Mă-ntorc în camera mea închiriată din mânăstire. Încerc să citesc o carte, dau drumul la televizor ca să văd aceleaşi programe dintotdeauna, potrivesc ceasul deşteptător ca să mă trezesc exact la aceeaşi oră la care m-am trezit şi cu o zi înainte, repet mecanic aceleaşi sarcini care-mi sunt încredinţate la bibliotecă. Mănânc sandviciul în grădina din faţa teatrului, şezând pe aceeaşi bancă, alături de alte persoane care şi ele aleg aceeaşi bancă pentru a-şi lua gustarea de prânz, care au aceeaşi privire goală, dar se prefac că sunt preocupate de lucruri extrem de importante.
Apoi mă întorc la lucru, ascult comentarii despre cine iese cu cine, cine suferă şi de ce anume, cum a plâns cutare din cauza soţului — şi rămân cu sentimentul că sunt privilegiată, sunt frumoasă, am o slujbă, îmi aleg iubitul pe care mi-l doresc. Şi aşa, la sfârşitul zilei mă-ntorc în baruri, şi totul începe din nou.
Mama, care trebuie să fie foarte îngrijorată de tentativa mea de sinucidere, o să-şi revină din sperietură şi o să mă-ntrebe iarăşi ce-o să fac cu viaţa mea, de ce nu sunt la fel ca ceilalţi, că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate cum cred eu că sunt. „Uită-te la mine, de exemplu, sunt căsătorită de-atâţia ani cu tatăl tău, şi m-am străduit să-ţi dau cea mai bună educaţie şi cele mai bune exemple posibile.”
posted by cosmin cozma @ 1:05 PM
0 Comments
Mici uriasi
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Timpul aici nu trece niciodata,
in acest gri al orasului,
Cand cerul ma sperie
se poate muri de poezie
sau innebuni de realitate!
Prizonieri ai acestor ziduri!
Unde esti print al albastrului ceresc,
si tu printesa a stelelor?
Te numeam "Iubire si Libertate ",
acum ma faci sa simt singuratate!
Nu-i un joc de copii
sa ne credem oameni mari,
si apoi sa crestem
fara a face pasi gresiti
la nesfarsit si sa inaintam
ca niste mici uriasi de neclintit.
Insa in felul acesta vom deveni oameni,
chiar si singuri!
"Piccoli Giganti----(Matia Bazar)"
Timpul aici nu trece niciodata,
in acest gri al orasului,
Cand cerul ma sperie
se poate muri de poezie
sau innebuni de realitate!
Prizonieri ai acestor ziduri!
Unde esti print al albastrului ceresc,
si tu printesa a stelelor?
Te numeam "Iubire si Libertate ",
acum ma faci sa simt singuratate!
Nu-i un joc de copii
sa ne credem oameni mari,
si apoi sa crestem
fara a face pasi gresiti
la nesfarsit si sa inaintam
ca niste mici uriasi de neclintit.
Insa in felul acesta vom deveni oameni,
chiar si singuri!
"Piccoli Giganti----(Matia Bazar)"
posted by cosmin cozma @ 10:23 AM
0 Comments
Lupta pentru noi insine
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Acea femeie din povestirea de mai jos s-a simtit mai fericita doar cand a gasit un motiv pentru a lupta!
Si imi vin in minte cuvintele lui Cosbuc:
"O lupta-i viata,
deci te lupta!
Cu dragoste de ea,
Cu dor! "
Motivele de a lupta pentru fericire exista intotdeauna,doar ca noi trecem prea des pe langa ele,fara sa le acordam atentie!
— Mătuşă-mea s-a sinucis acum câteva luni — continuă vocea feminină —. A petrecut aproape opt ani fără să vrea să mai iasă din camera ei, mâncând, îngrăşându-se, fumând, luând calmante şi dormind cea mai mare parte din timp. Avea două fete şi un soţ pe care-l iubea.
Veronika încercă să-şi mişte capul în direcţia vocii, dar era imposibil.
— Am văzut-o reacţionând o singură dată: când soţul ei şi-a luat o amantă. Atunci a făcut scandaluri peste scandaluri, a pierdut câteva chile, a spart pahare şi, săptămâni de-a rândul, nu-şi lăsa vecinii să doarmă de ţipetele ei. Oricât ar părea de absurd, cred că a fost perioada ei cea mai fericită: lupta pentru ceva, se simţea vie şi capabilă să reacţioneze la provocarea ce i se ridica în cale.
„Şi ce-am eu de-a face cu asta?”, gândea Veronika, incapabilă să spună ceva. „Nu sunt mătuşa ei, nu am soţ!”
— Soţul şi-a părăsit în cele din urmă amanta — continuă femeia —. Mătuşă-mea, încetul cu încetul, a revenit la pasivitatea ei obişnuită. Într-o zi mi-a telefonat, spunându-mi că era dispusă să-şi schimbe felul de viaţă: renunţase la fumat. În aceeaşi săptămână, după ce mări numărul de calmante din cauza lipsei ţigărilor, îi înştiinţă pe toţi că era gata să se sinucidă.
Nimeni n-a crezut-o. Într-o dimineaţă, mi-a lăsat un mesaj pe robot, luându-şi rămas bun, şi s-a omorât cu gaze. I-am ascultat de mai multe ori mesajul: nu-i auzisem niciodată vocea atât de liniştită, atât de resemnată cu soarta ei. Zicea că nu este nici fericită, nici nefericită, şi de-aia nu mai putea suporta.
Veronika simţi compasiune pentru femeia care povestea întâmplarea şi care părea că încearcă să înţeleagă moartea mătuşii sale. Cum să-i judeci, într-o lume unde oamenii încearcă să supravieţuiască cu orice preţ, pe cei care se hotărăsc să moară?
Nimeni nu poate judeca. Fiecare cunoaşte doar o dimensiune a propriei suferinţe sau a lipsei totale de sens a vieţii lui.Veronika ar fi vrut să explice asta, dar tubul din gură o făcu să se înăbuşe, iar femeia îi sări în ajutor.
(Din " Veronika se hotaraste sa moara " )
Acea femeie din povestirea de mai jos s-a simtit mai fericita doar cand a gasit un motiv pentru a lupta!
Si imi vin in minte cuvintele lui Cosbuc:
"O lupta-i viata,
deci te lupta!
Cu dragoste de ea,
Cu dor! "
Motivele de a lupta pentru fericire exista intotdeauna,doar ca noi trecem prea des pe langa ele,fara sa le acordam atentie!
— Mătuşă-mea s-a sinucis acum câteva luni — continuă vocea feminină —. A petrecut aproape opt ani fără să vrea să mai iasă din camera ei, mâncând, îngrăşându-se, fumând, luând calmante şi dormind cea mai mare parte din timp. Avea două fete şi un soţ pe care-l iubea.
Veronika încercă să-şi mişte capul în direcţia vocii, dar era imposibil.
— Am văzut-o reacţionând o singură dată: când soţul ei şi-a luat o amantă. Atunci a făcut scandaluri peste scandaluri, a pierdut câteva chile, a spart pahare şi, săptămâni de-a rândul, nu-şi lăsa vecinii să doarmă de ţipetele ei. Oricât ar părea de absurd, cred că a fost perioada ei cea mai fericită: lupta pentru ceva, se simţea vie şi capabilă să reacţioneze la provocarea ce i se ridica în cale.
„Şi ce-am eu de-a face cu asta?”, gândea Veronika, incapabilă să spună ceva. „Nu sunt mătuşa ei, nu am soţ!”
— Soţul şi-a părăsit în cele din urmă amanta — continuă femeia —. Mătuşă-mea, încetul cu încetul, a revenit la pasivitatea ei obişnuită. Într-o zi mi-a telefonat, spunându-mi că era dispusă să-şi schimbe felul de viaţă: renunţase la fumat. În aceeaşi săptămână, după ce mări numărul de calmante din cauza lipsei ţigărilor, îi înştiinţă pe toţi că era gata să se sinucidă.
Nimeni n-a crezut-o. Într-o dimineaţă, mi-a lăsat un mesaj pe robot, luându-şi rămas bun, şi s-a omorât cu gaze. I-am ascultat de mai multe ori mesajul: nu-i auzisem niciodată vocea atât de liniştită, atât de resemnată cu soarta ei. Zicea că nu este nici fericită, nici nefericită, şi de-aia nu mai putea suporta.
Veronika simţi compasiune pentru femeia care povestea întâmplarea şi care părea că încearcă să înţeleagă moartea mătuşii sale. Cum să-i judeci, într-o lume unde oamenii încearcă să supravieţuiască cu orice preţ, pe cei care se hotărăsc să moară?
Nimeni nu poate judeca. Fiecare cunoaşte doar o dimensiune a propriei suferinţe sau a lipsei totale de sens a vieţii lui.Veronika ar fi vrut să explice asta, dar tubul din gură o făcu să se înăbuşe, iar femeia îi sări în ajutor.
(Din " Veronika se hotaraste sa moara " )
posted by cosmin cozma @ 10:10 AM
0 Comments
Tuesday, March 25, 2008
bucurie si durere
La vie La vie La vie!Ne face sa ne emotionam cu adevarat,...viata!
Unii vor spune:
"Bucuria e mai importanta decat durerea",
altii in schimb:"Nu,e mai importanta durerea".
Dar eu va spun ca sunt inseparabile.
Actioneaza in mod egal,
si daca una,la masa,sta impreuna cu voi,
amintiti-va ca cealalta doarme
in patul vostru.
Intr-adevar ,sunteti balante
care oscileaza intre durere si bucurie.
Unii vor spune:
"Bucuria e mai importanta decat durerea",
altii in schimb:"Nu,e mai importanta durerea".
Dar eu va spun ca sunt inseparabile.
Actioneaza in mod egal,
si daca una,la masa,sta impreuna cu voi,
amintiti-va ca cealalta doarme
in patul vostru.
Intr-adevar ,sunteti balante
care oscileaza intre durere si bucurie.
posted by cosmin cozma @ 12:57 PM
0 Comments
cantec
Nu stiu sa te astept mai mult de atat,
Fiecare minut imi da
Instinctul de a coase timpul
Si sa te aduc aici.
Am o gramada de cuvinte
Scrise toate pentru tine.
Si ti-as spune:poti sa stingi lumina,
Pentru ca cerul e deasupra noastra!
Sa stau departe de ea,
pentru mine de trait nu e,
Sa fiu fara de ea,
aceasta ma ucide!
Cantec,cauto!Daca poti,
Spune-i sa nu ma piarda niciodata!
Du-te pe strazi,intre oameni,
Spune-i cu adevarat...
Sa stau departe de ea de trait nu e ,
Sa stau fara de ea, ma ucide!
Cantec,gaseste-o,daca poti,
Spune-i ca o iubesc si daca vrei,
Iesi pe strazi,si intre oameni
Spune-i cu adevarat!
Nu poate sa ramana indiferenta,
Si daca ramane indiferenta,
Nu e ea!
Fiecare minut imi da
Instinctul de a coase timpul
Si sa te aduc aici.
Am o gramada de cuvinte
Scrise toate pentru tine.
Si ti-as spune:poti sa stingi lumina,
Pentru ca cerul e deasupra noastra!
Sa stau departe de ea,
pentru mine de trait nu e,
Sa fiu fara de ea,
aceasta ma ucide!
Cantec,cauto!Daca poti,
Spune-i sa nu ma piarda niciodata!
Du-te pe strazi,intre oameni,
Spune-i cu adevarat...
Sa stau departe de ea de trait nu e ,
Sa stau fara de ea, ma ucide!
Cantec,gaseste-o,daca poti,
Spune-i ca o iubesc si daca vrei,
Iesi pe strazi,si intre oameni
Spune-i cu adevarat!
Nu poate sa ramana indiferenta,
Si daca ramane indiferenta,
Nu e ea!
posted by cosmin cozma @ 12:52 PM
0 Comments
